E atat de simplu.

Acum, chiar acum, tremur. Nu stiu daca de frig, sau de suparare, sau de entuziasm. Cand eram mai tanara, am trecut prin niste "chestii" care m-au invatat cat de usor e sa pierzi oameni. Cat de usor se rup relatiile si cum unii oameni cu care obisnuai sa vorbesti zilnic acum nici nu iti mai raspund la telefon. Cred ca dintre orice poti pierde, oamenii sunt cei mai usor de pierdut. Si cred ca o data ce pierzi cu adevarat un om nu il mai poti avea niciodata.
Dupa toate aceste grele lectii care mi le-a dat viata, mi-am spus ca daca voi ajunge vreodata sa mai iubesc pe cineva, prin orice forma de iubire existenta, voi lupta pentru acel "cineva" pana cand nu voi mai avea arme. Si am luptat. Si mi s-au terminat armele. Si apoi viata m-a invatat sa lupt cu bratele. Am dus niste razboaie crancene pentru niste oameni, crezand ca merita, dar de fapt acei oameni nu mai vroiau sa stea langa mine. Si am realizat, destul de repede, dar creierul meu nu dorea sa accepte aceasta lucru, nu putea accepta ca eu vreau ceva si acel altceva nu ma vrea pe mine. Era practic imposibil, imi depasea capacitatea intelectuala. Iar asta a dus mai apoi la lungi nopti de suferinte si plansete, care oricum se sfarseau prost, tot pentru mine.
Atunci am invatat sa fiu desteapta, sa imi vad defectele si sa inteleg ca unii oameni pur si simplu nu vor sa stea langa mine, ca sunt complicata, dificila si vin cu foarte mult bagaj. Urasc sa despachetez!!! La propriu si la figurat, Andreea stie. A fi desteapta a adus cu sine si a invata sa lasi armele jos. Cine ar fi crezut vreodata ca e mai greu sa lasi armele decat sa le iei in spinare? Eu sigur nu. Am trait atat de multe nefericiri, create tot de mine, din cauza asta. M-am plimbat atat de mult pe strazi fara vre-un scop valid, nu stiam niciodata incotro sa o apuc. Uneori parca nici acum inca nu stiu. Dar acum nu mai stiu pentru ca as apuca-o in atatea directii si nu ma pot decide in care. M-am pus pe mine pe primul loc si i-am lasat balta, pe toti cei care asa vroiau sa fie lasati. Nu mai invinovatesc pe nimeni, pentru ca era asa o presiune mare pe sufletu meu, sa arunc mereu cu acuze si cu reprosuri. Acum e bine. Si eu si ei si odata cu noi parca tot universu e mai bine. Cum se spune in filme : "acum mancarea are gust, culorile sunt mai aprinse, pasarile canta mai frumos".
Oricine ai fi tu, care acum citesti asta, care simti ce scriu aici, LASA ARMELE JOS! Pacea si armonia nu se construiesc prin razboi. O data ce intelegi asta, viata ta va fi mai usoara.