duminică, 8 martie 2015

8 martie ! - Spring series


După o foarte plină zi eram în sfârşit în drum spre casă. Priveam în sus, cum las în urmă lumina felinarelor şi în urechi mi se cântau acorduri lente de Metallica.
Cam aşa arăta finalul zilei, finalul de 8 martie, final de ziuă internaţională a femeii.
Nu pun mare preţ pe acest gen de sărbători. Sunt mai ataşată de cele cu un caracter religios, însă azi e duminică şi a fost soare şi niciodată nu refuz motive pentru a zâmbi.
Încă de la primele ore ale dimineţii am stat cuminte (sau nu) pe scaunul din dreaptă şi m-am lăsat văzută de soare. Am fredonat vers cu vers cele mai comerciale melodii şi am râs încontinuu la nişte poveşti demult apuse, dar care astăzi parcă erau de ieri.
De ce-mi place 8 martie? Pentru că e primăvară. Pentru că natura învie. Pentru că totul se mişcă primăvara, totul prinde sens, totul e readus la lumină, la viaţă, la fericire. Oamenii ies din scorburile întunecate în care au stat ascunşi toată iarna şi dau din nou o şansă vieţii, se lasă din nou surprinşi. E ca şi cum primăvara nu te lasă să mai stai prea mult în casă, trebuie să ieşi şi să respiri adânc!


Cum vine soarele şi primăvara am chef să mă apropiu de natură, să mergem să vedem dealurile şi zonele rurale din jurul oraşului. Zis şi făcut. Ne-am urcat în maşină şi am coborât dealul spre Turda. Şoseaua era liberă, soarele era puternic, totul aprins, totul viu. Vedeam în stânga şi în dreapta urme de zăpada printre flori sălbatice. Era amestecul perfect dintre iarnă şi primăvara.


 
Azi, de 8 martie, m-am plimbat prin Turda şi prin Cluj şi am admirat cum oamenii vindeau flori şi îşi dăruiau zâmbete. Exista o frumuseţe aparte în lume, care nu o întâlneşti prea des. Nu ştiu dacă e din cauza sărbătorii sau din cauza soarelui, dar e revitalizantă, te face să speri din nou. Să speri la o lume mai bună, la iubire, la toleranţă.




Mă întorc la acorduri de Metallica şi la ceaiul meu fierbinte. Am purtat în seara aceasta o conversaţie cu cineva care preferă ceaiul în loc de cafea, m-am gândit să îi acord şi eu o şansă, să văd cum e. Nu degeaba e primăvară şi asta presupune noi începuturi, nu?