AncaOprea: Wanderlust in Vienna

Inca pe ritmuri de Billie Joel stau acum si rememorez tot ce am trait si experimentat zilele anterioare. Am fost in orasul meu de suflet, Vienna, unde le-am repetat una intruna prietenilor care ii am rataciti pe acolo cat de norocosi sunt sa traiasca intr-un oras asa de superb - nu ma plang nici cu Clujul meu -.
M-am trezit in Viena, privind spre o cana de cafea Melange cand am realizat ca trebuie sa apas pe frana vietii. In timp ce ma jucam cu lingurita prin spuma de lapte imi aminteam rand pe rand momentele in care mi-am distras atentia de la lucrurile importante din cauza orgoliului si a vanitatii mele. Am o aglomeratie in ganduri, pentru ca vreau totul si il vreau acum. Dar viata nu functioneaza asa... Mai ales cand eu sunt atat de tanara, naiva si imatura.
-Mochten Sie noch ein kafe? m-a intrebat amabila chelnerita daca mai vreau o cafea
-Ja bitte! ... si pe langa cafea as mai fi cerut vreo 5 grame de suflet daca ar fi avut in meniu.
Cand am plecat din Romania am spus ca merg pentru a fugi de ganduri, si iata-ma, aici, din nou, fata in fata cu ele. Cum le infrunt? Cum sa imi explic eu mie ca nu o sa am ceea ce imi doresc, cel putin nu inca? Vreau succes si popularitate si cariera si bani. Si cand le spun celorlalte fete de varsta mea acest lucru raspunsul lor e : "fericirea mea e intr-o casa cu un sot care sa ma iubeasca, eu sa cultiv legume, iar el sa....". M-am simtit neinteleasa asa ca am luat-o razna. Am renuntat la tot ce credeam eu ca nu ma hraneste, dar sunt tanara, naiva si imatura si am pierdut multe. Dar inca nu vreau sa cultiv legume. Desi aceasta viata ar fi putina si simpla si fericita. Putin e mult, oare cand voi accepta asta? Sau toate celelalalt invataturi spre care ma impinge viata si carora le inchid usa in nas? Sunt prea incapatanata, sau prea increzuta sa accept ca nu merit totul si ca nu pot primi totul doar pentru ca vreau.
Mi-ar mai trebui si inca vreo 1 kg de ratiune, dar nici de aia nu au in meniu.
- De ce ai cazut asa pe ganduri? m-a intrebat partenera mea de calatorie
- Poftim? Ah' nu, e in regula. Ce ziceai? si a inceput din nou sa vorbeasca....
... de parca as fi putut sa ma concentrez la cuvintele ei, cand in capul meu era razboi. M-au speriat toate respingerile pe care le-am primit. M-au demoralizat de-a dreptul. In loc sa o las mai moale, parca m-am ambitionat si mai tare sa ma zbat cu morile de vant, ca doar sunt tanara, naiva si imatura. Si am griji peste griji peste griji si doar 23 de ani. Vreau sa cresc mare pana maine, sa nu clinteasca nimeni in fata mea, sa am autoritate, sa ma impun cum trebe. Dar inca sunt doar un copil, de-a dreptul. Vreau sa contruiesc imperii cand eu uneori nici macar hainele nu mi le spal bine. Da! Nici macar in era aceasta in care apesi pe buton si se intampla magia. Eu am apasat atat de multe butoane gresite. Si la propriu si la figurat....
- Anca, nu mai fi asa, mai ai destul timp!
Noi oamenii suntem atat de anxiosi in fata idei ca nu avem destul timp, incat alergand sa obtinem tot mai mult si mai mult pierdem si putinul pe care il aveam initial.
Dar ce am facut la Viena? Mi-am hranit sufletul.

Eu in Vienna, am tabieturile si nevoile mele. Am niste strazi pe care trebuie neaparat sa umblu, niste muzee pe care trebuie neaparat sa le vad si o persoana foarte draga cu care trebuie sa ma intalnesc. Si stiti ce-mi place cel mai mult in orasul acesta? Aerul boem de pe strazi si cultura din cafenele.
Cu tot cu ganduri, am fost fericita la Viena. Mereu sunt fericita la Viena!