Desigur smiley face-ul e total ironic, iar noptile mele cu luna plina sunt total scoase din contextul romantic.
Nu pentru ca nu mi-ar placea, ci pentru ca imi provoaca niste insomnii de toata groaza.
Deja sunt la curent cu ultimele episoade din seriale pe care nici macar nu le urmaresc, am vizualizat toata garderoba etalata pe covorul rosu de la Cannes, stiu ce cadou imi doresc de ziua meu pentru urmatorii 5 ani si google-ul s-a plictisit de cautarile mele obosite.
Dar printre ele am descoperit si o melodie care imi place : https://www.youtube.com/watch?v=aN5PdK1ZzQU
Deloc atipic mie, sau oricui, ca la aceste ore tarzii din noapte sa mi se starneasca niste ganduri filosofice. Asa am ajuns aici...
Intr-unul din episoadele pe care le-am vizualizat in aceasta seara am auzit un monolog despre iubire [asta ca sa pastram totusi putin din conteztul romatic al lunii pline], mai exact despre iubire si limitarile ei. Despre cate si-ar dori oamenii sa faca in materie de iubire si cat de putine fac. In cadrul monologului era si o intrebare "Cum ar fi sa fim mai curajosi?".
EXACT! Cum ar fi? Sa ne chiar exprimam dorintele si gandurile si sentimentele?
Eu nu as putea spune ca am avut vreodata vre-o retinere in materie de orice chestie sentimentala, in special ca oricum tot ce gandesc mi se citeste pe fata. De altfel sunt o persoana foarte sincera si deschisa, imi exprim muuuult prea usor emotiile si de obicei cand vreau ceva cer.
Poate e bine, poate e rau, or sa ma invete anii. Cert e ca la sfarsitul zilei felul acesta de a fi mi-a adus fericire.
Din pacate nu stiu, nu cred de fapt ca toti oameni sunt ca mine. Cred ca oamenii isi impun restrictii, cred ca oamenii se auto-cenzureaza si din cauza asta nu ajung sa experienteze ceea ce si-ar dori. Iar ce cred ca e cel mai trist din aceasta ipoteza e faptul ca nici macar nu realizeaza ca e vina lor.
In opinia mea, oamenii nu realizeaza care e sursa deficitului de care sufera. Traiesc ei cu o idee vaga despre ce ar putea fi si cum ar putea fi viata si dragostea, iar daca ideea lor nu se concretizeaza ajung sa blameze peroana iubita, sau familia, sau prietenii, sau intreaga sociatate cu "ideile ei arhaice".
Voi spune acum un cliseu spus de multi inteles de prea putini, suntem raspunzatori pentru propria noastra fericire. Daca ceva lipseste din viata noastra, sentimental vorbind, e strict vina noastra. Ar trebui sa invatam sa cerem cat mai mult, si-apoi vedem noi ce primim, dar cu certitudine vom primi cat si ce meritam.
Asa ca, da, cum ar fi sa fim mai curajosi?
Sa spunem cu tarie ca ne place persoana X, sau ne absolut displace persoana Y. Sau orice absoluta cretinate pe care o simtim, acum imi amintesc un citat din Elizabeth Gilbert, din cartea ei hiper-faimoasa Eat, Pray, Love : "I'm having a relationship with my pizza" AND THAT'S GREAT!
Oamenii au o complexitate deosebita, fiecare om in parte are o idee sau un sentiment cu care se lupta zilnic si cred ca am fi mult mai sanatosi daca am urla in gura mare ce ne doare.
Desigur, asta e doar opinia mea. Propria mea filosofie de viata [smiley face non-ironic], si dupa cum am afirmat si mai sus, daca e bine sau daca e rau or sa ma invete anii.
