Zile fericite

Doamne, ce-mi mai plac dimineţiile!
Cand m-am trezit era o lumina oarecum difuză în casă şi simteam nevoie disperată să simt miros de cafea proaspăt făcută. Nu ştiu despre voi, dar eu primul lucru pe care-l fac, incă de dinainte să deschid ochii, este să-mi iau telefonul de pe noptieră. Surprinzător, nu intru pe FACEBOOK sau INSTAGRAM, ci verific data, ora şi starea vremii pentru ziua care tocmai imi incepe.
Marţi, 30 septembrie.
Îmi amintesc perfect de ziua asta de acum patru ani, parca a fost ieri. Era una din primele mele zile de Cluj, încă îi învăţam străzile, cafenelele, clădirile, oamenii. Totul era atât de mare şi eu eram singură. A fost minunat. Încă e, încă e minunat.
Mâine începe octombrie, luna mea preferată în Cluj Napoca. Ştiţi de ce? Pentru că acum prinde Clujul viaţă, revine toată lumea, toate emoţiile încep să se plimbe pe străzi. E minunat.
E superb să ieşi încă pe terasele din Piaţa Muzeului şi să auzi cum în stânga şi în dreapta se vorbeşte doar despre cursuri şi orare. Să nu mai zic despre Piezisă, e prea plin acolo mereu, prea frumos. Nu voi uita niciodată când eram în ultimul an de liceu şi prietena mea Miruna, proaspăt întoarsă dintr-o vizită la Cluj mi-a spus că s-a simţit pe Piezişă ca în Costineşti.
M-am ridicat şi eu în sfârşit din pat, stoarsă de somn am mers până în bucătărie şi am început să savurez ziua. Contemplând la momentele trecute şi la momentele care acum, abia încep să vină.
Răsfoindu-mi telefonul am dat peste un mesaj pe Viber de la Dada, care imi spunea "O sa zici că sunt nebună, but i can almost taste that something awesome is about to happen". DA! Până simplu fapt că viaţa m-a adus în acest minunat oraş şi mi-a oferit şansa să rămân în el e awesome. Îi compătimesc pe cei care nu u avut curajul să se desprindă de cuib şi să zboare către Cluj. Habar n-au ei câte lucruri au pierdut. Nevorbind acum despre faimoasa viaţă de naopte, vorbind strict despre ideea de independenţă şi libertate. Despre cum trebuie să înveţi să îţi speli singur hainele. Despre cum trebuie să ştii ce medicament ai nevoie când, vorba aia, îţi curge nasu. Te descoperi tu pe tine, te înveţi tu pe tine, te creşti singur.
Oamenii subestimează singurătatea. Oricine poate fi cu cineva, dar nu oricine poate fi singur. Nu oricine poate depinde de el îşsuşi şi atât. Nu oricine e suficient pentru sine. Astea sunt învăţături după my one true love Cluj Napoca.

HOME SWEET CLUJ

Aş putea scrie zile întregi despre cum iubesc oraşul ăsta şi cum îi datorez mare parte din ce sunt eu azi. Dar nu cred că sunteţi neaparat curioşi de asta. 

Aşa că, vreau să le urez un Bun Venit noilor boboci, un Bun Revenit vechilor studenti şi un Bine V-am Găsit localnicilor, care ne fac noua, "viniturilor" viaţa atât de frumoasă şi uşoară. 

Wanderlust in Vienna

Inca pe ritmuri de Billie Joel stau acum si rememorez tot ce am trait si experimentat zilele anterioare. Am fost in orasul meu de suflet, Vienna, unde le-am repetat una intruna prietenilor care ii am rataciti pe acolo cat de norocosi sunt sa traiasca intr-un oras asa de superb - nu ma plang nici cu Clujul meu -.
M-am trezit in Viena, privind spre o cana de cafea Melange cand am realizat ca trebuie sa apas pe frana vietii. In timp ce ma jucam cu lingurita prin spuma de lapte imi aminteam rand pe rand momentele in care mi-am distras atentia de la lucrurile importante din cauza orgoliului si a vanitatii mele. Am o aglomeratie in ganduri, pentru ca vreau totul si il vreau acum. Dar viata nu functioneaza asa... Mai ales cand eu sunt atat de tanara, naiva si imatura.
-Mochten Sie noch ein kafe? m-a intrebat amabila chelnerita daca mai vreau o cafea
-Ja bitte! ... si pe langa cafea as mai fi cerut vreo 5 grame de suflet daca ar fi avut in meniu.
Cand am plecat din Romania am spus ca merg pentru a fugi de ganduri, si iata-ma, aici, din nou, fata in fata cu ele. Cum le infrunt? Cum sa imi explic eu mie ca nu o sa am ceea ce imi doresc, cel putin nu inca? Vreau succes si popularitate si cariera si bani. Si cand le spun celorlalte fete de varsta mea acest lucru raspunsul lor e : "fericirea mea e intr-o casa cu un sot care sa ma iubeasca, eu sa cultiv legume, iar el sa....". M-am simtit neinteleasa asa ca am luat-o razna. Am renuntat la tot ce credeam eu ca nu ma hraneste, dar sunt tanara, naiva si imatura si am pierdut multe. Dar inca nu vreau sa cultiv legume. Desi aceasta viata ar fi putina si simpla si fericita. Putin e mult, oare cand voi accepta asta? Sau toate celelalalt invataturi spre care ma impinge viata si carora le inchid usa in nas? Sunt prea incapatanata, sau prea increzuta sa accept ca nu merit totul si ca nu pot primi totul doar pentru ca vreau.
Mi-ar mai trebui si inca vreo 1 kg de ratiune, dar nici de aia nu au in meniu.
- De ce ai cazut asa pe ganduri? m-a intrebat partenera mea de calatorie
- Poftim? Ah' nu, e in regula. Ce ziceai? si a inceput din nou sa vorbeasca....
... de parca as fi putut sa ma concentrez la cuvintele ei, cand in capul meu era razboi. M-au speriat toate respingerile pe care le-am primit. M-au demoralizat de-a dreptul. In loc sa o las mai moale, parca m-am ambitionat si mai tare sa ma zbat cu morile de vant, ca doar sunt tanara, naiva si imatura. Si am griji peste griji peste griji si doar 23 de ani. Vreau sa cresc mare pana maine, sa nu clinteasca nimeni in fata mea, sa am autoritate, sa ma impun cum trebe. Dar inca sunt doar un copil, de-a dreptul. Vreau sa contruiesc imperii cand eu uneori nici macar hainele nu mi le spal bine. Da! Nici macar in era aceasta in care apesi pe buton si se intampla magia. Eu am apasat atat de multe butoane gresite. Si la propriu si la figurat....
- Anca, nu mai fi asa, mai ai destul timp!
Noi oamenii suntem atat de anxiosi in fata idei ca nu avem destul timp, incat alergand sa obtinem tot mai mult si mai mult pierdem si putinul pe care il aveam initial.
Dar ce am facut la Viena? Mi-am hranit sufletul.


Eu in Vienna, am tabieturile si nevoile mele. Am niste strazi pe care trebuie neaparat sa umblu, niste muzee pe care trebuie neaparat sa le vad si o persoana foarte draga cu care trebuie sa ma intalnesc. Si stiti ce-mi place cel mai mult in orasul acesta? Aerul boem de pe strazi si cultura din cafenele.  
Cu tot cu ganduri, am fost fericita la Viena. Mereu sunt fericita la Viena!

In fata muzeului de Istoria Artei

Above Vienna

Campusul Universitar al Universitatii de Stiinte Economice Viena

Piata Maria Teresa

This is a tribute to my dear beloved friend Andreea K.
I love you very much! Thank you for being my friend!

"Hometown Glory" si inca putin.

Titlul vine de la o frumoasa melodie a lui Adele, melodie pe care de multe ori o ascult cand trec granitele orasului, sau doar cand ma plimb aiurea seara cu masina si respir aer bihorean.
Pentru mine aceasta vara a fost un drum constat Cluj Napoca-Oradea si retur. Oricum deja cunosteam pe de rost aceasta portiune de E60, dar incercarile vietii m-au mai trimis un pic pe faimosul drum european, sa il aprofundez si mai bine. Poate totusi exista vreun indicator, vreo borna de kilometraj pe care inca nu am reperat-o.
Azi m-am trezit in Oradea. Nu puteam vedea cerul din cauza draperiilor care blocau orice strop de lumina, dar am intuit ca nu e soarele pe cer. Stateam intinsa, trantita intre perne, cu gandul ca e toamna, ba mai mult, azi a inceput scoala. Cand am realizat asta mi-am tras rapid o perna pe fata, parca sa nu-mi vada nimeni nostalgia de pe chip - nu ca ar fi fost cineva care sa o vada -. Dupa ce am terminat liceul, a urmat facultatea, ceva mai misto, apoi... a inceput viata. Acum totul se invarte intre niste hartii, niste telefoane, primesc prea multe mail-uri. Candva primeam mail-uri doar de la site-uri de socializare pentru a-mi confirma noul cont, ce s-a intamplat? De cand a inceput semnatura mea chiar sa aiba vre-o valoare? Cand mi-am facut carnetul de conducere si am semnat pentru prima oara un act oficial, "recunoscut in instanta" vorba aia, am fost atat de mandra de mine, ma simteam asa matura si responsabila, acum, eh` acum atatea am semnat deja incat parca e un automatism dupa ce lecturez un document juridic sa trantesc o filcaritura la final. Si abia mi-a inceput viata...
Am deschis intr-un final draperiile si nu mi-a placut ce vad, nu pentru ca era innorat, nu pentru ca ploua mocanesc, ci pentru ca tot ce aveam in cap cand priveam pe acest geam erau hartii peste hartii si alti kilometrii si alte benzinarii din care imi cumpar cafea imbuteliata - who drinks that anyway? mai nou, eu -. La un moment dat parca am uitat ca in toata alergatura aceasta pentru a-mi indeplini visele exista o frumusete, exista un miracol de care nu ma mai bucur. Tudor Chirila  a spus odata, nu stiu sigur daca el insusi dar eu pe el l-am auzit, "fericirea nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata". Poate se atinge, poate nu, eu pot spune ca am fost fericita, mult si ca voi mai fi, mult mai mult. Dar parafrazand putin vorbele sale, sau a cui or fi, trebuie sa te mai si bucuri pana ajungi la bucurie, "it's not about the destination, is about the ride". Stand asa si contempland cu ochii lipiti de geam, m-am decis. Mi-am deschis mail-ul - aveam 12 necitite, cine primeste 12 mailuri intr-o noapte???- printre ele era unul de la booking.com cu titlul "Anca, Te clasifici pentru un discount de 20% [...]", ASTA E! mi-am spus. Am deschis mail-ul, mi-am ales destinatia preferata, am dat scroll pana mi-a convenit ceva si apoi "book now". A fost un next-next-finish pana la indeplinirea unei noi bucurii. Aveam nevoie de o schimbare de aer, de peisaj, o schimbare de drum pe care conduc, saptamana viitoare merg pe autostrada.
Aceasta a fost o introspectie, iar o retrospectie ar fi cum ca saptamana anterioara ma plimbam cu buna mea prietena Cristiana prin orasul care m-a crescut si am facut cateva fotografii. Noua ne plac, voua?

Si frunzele pot purta ochelari, nu doar soarele.

These are the wonders of my world

"Dream on, but don't imagine they all come true"

Primaria Oradiei dateaza din anul 1903

Dupa cum spuneam, a venit toamna. A inceput un nou sezon. Am inceput noi idei si proiecte. Si am si cunoscut cativa oameni noi.
Nu mai stau cu ochii lipiti de geam, nu mai e nevoie, mi-am primit bucuria. Ah', Pardon! Mi-am facut bucuria! Merg la Viena. Parafrazand, i was so ahead of myself that i forgot what i needed. Dati click pe link pentru a va trimite la minunata melodie din care e preluat versul.
Va las acum. Mi-am comandat un volum de poezii si cred ca e cazul sa merg sa il ridic de la posta. Sta acolo de o vreme...

Arta, sau nu, de a convietui in acelasi habitat

M-am gandit multa vreme inainte sa scriu sau nu aceste ganduri pe "foaie". Am avut ezitari, in primul rand, pentru ca nu doream sa creez o impresie gresita, sa atac indirect anumiti oameni, sau sa jignesc neintentionat pe cineva, dar apoi m-am gandit ca daca cineva s-ar putea simti jignit in urma lecturarii acestor randuri e propria sa problema si nu ar trebui sa ma priveasca pe mine. De altfel, eu nu am inceput acest blog pentru a multumi oameni ci pentru a-mi multumi mie placerea, dorinta si mai ales setea nebuna de a impartasi ce stiu, ce simt si ce cred cu lumea care se mai rataceste pe aici. Asadar vom incepe putin cu un mic exercitiu de gramatica :

MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

Sursa: DEX '09 (2009) |

MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

Sursa: DEX '09 (2009) |

MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.

Sursa: DEX '09 (2009) |


Acestea fiind spuse, cred ca deja m-am facut inteleasa printre cei care au citit mai mult decat data de expirare a unei sticle de Cola sau numele vre-unui bar.
Haideti sa dezvoltam putin acest subiect al "mahalalei" si a celor care provin din ea. Din definitiile de mai sus va rog sa preluati mot-a-mot dar partile bolduite, pentru ca in ultimii ani am observat, cum din punct de vedere teritorial, aceasta mahala si-a mutat locul de la "periferie", unde era initial, tocmai in mijlocul oraselor, in centrul civilizatiei. Si o data cu aceasta mutare, mahalaua a adus cu sine si toate apucaturile, din acestea enumeram: injuraturi, barfe, batai, vulgaritati, vestimentatie saracacioasa etc. Mahalagiul si mahalagioaica si aceaia care acum stau la masa de alaturi dintr-un restaurant, presupus a fi select, si isi tin telefoanele pe difuzor atunci cand sunt intr-o conversatie, ei sunt aceia care rad isteric si asurzitor cand sunt pe strada sau in vre-un oricare loc public.

Mahalagiul acum are masina, a evoluat de la caruta, si si-o parcheaza oriunde poate incurca pe altii. El in continuare jigneste femeia, chiar daca aceasta nu este de teapa lui, si ii vorbeste superior, chiar daca abia a reusit sa termine cele 10 clase obligatorii.

Mahalagioaica are acum pretentii de diva, chiar daca ea abia se tine dreapta pe tocuri. Ea cere respect de la cei din jur, chiar daca din discursurile ei ai putea cu usurinta deduce ca detine organe genitale specifice barbatesti.

Mahalagiul si mahalagioaica se plimba acum in libertate, merg unde vor cand vor cat vor si parca au uitat unde le este locul. Merita acestia sa fie lasati asa, sa bantuie si sa se amestece printre oamenii civilizati? Haideti ca nu sunt Hitler si nu doresc sa ordon sa fie asasinati.

Nu e nici o problema ca oameni de toate felurile incearca sa supravietuiasca impreuna in orice mediu, doar mari oameni din istorie au sustinut aceasta idee si multi dintre ei au chiar murit pentru egalitatea drepturilor omului, Biblia insasi spune "Iubeste-ti aproapele". Dar sunt de parere ca atunci cand cineva isi depaseste granitele si incepe sa perturbe linistea publica, sa deranjeze LA PROPRIU oamenii civilizati din jur, ar trebui sa stie sa se intoarca de unde a plecat. Nu e frumos sa te legi de cineva si sa arunci cu acuze nefondate, dar se poate intelege ca atunci cand primesti o educatie de mahala nu poti sa distingi frumosul de urat.

Pentru mine care, fara nici un fel de lauda, am asteptari mai mari de la viata si eu care am luptat si voi lupta in continuare pentru a ma ridica pe scara sociala, e foarte deranjant sa vad oameni de o teapta joasnica frecventand aceleasi locuri ca si mine si e si mai deranjat atunci cand acesti oameni josnici incearca sa-ti atraga atentia prin scandal si vulgaritati. Consider ca daca tu nu esti o persoana rafinata nu trebuie sa incerci sa strici rafinamentul celorlalti, ca doar vorba aia "o lumanare nu straluceste mai tare daca stinge o alta lumanare", sau raportat la situatia de fata: "un chibrit nu va straluci mai mult daca stinge o lumanare" (desigur aceasta este, din nou, o metafora pe care prea putini o vor intelege).

Astfel, fara a ma mai intinde prea mult la povesti, as sfatui oamenii din mahala sa se intoarca de unde au venit, sa nu ne mai deranjeze pe noi, oamenii civilizati, cu scoli si facultati si biblioteci intregi citite si MAI ALES MANIERE. Nu cred ca cer mult, cred ca cer ceva elegant si frumos, dar daca totusi, voi mahalagii si mahalagioaicele nu doriti sa va intoarceti din locul infect de unde va trageti, atunci macar vedeti-va de treaba voastra si incetati sa perturbati linistea celorlalti "contribuabili".



Va multumesc pentru lectura!

Dorinte si buline

Din nou, din nou in "my one true love, Cluj Napoca". 

Se tot zice mereu ca atunci cand esti fericit si te simti foarte bine, uiti sa faci fotografii. Nu prea stiu ce sa zic despre asta, mie nu mi se intampla, eu imortalizez o gramada de momente, pana cand memoria telefonului sau cea a camerei foto incepe sa urle de saturatie, atunci zambeste butonul de delete, pe care il absolut urasc! Imi plac toate fotografiile, nu vreau sa sterg nimic niciodata, de gandul ca poate vreodata voi putea folosi acea fotografie la ceva - rar chiar ajung sa "o folosesc", dar fie -. E frumos sa ai fotografi, e frumos sa rasfoiesti amintiri cu ajutorul lor, sa retraiesti clipe si sentimente intregi. De ce nu ai face fotografii cand esti foarte fericit, cand te simti foarte bine? Acelea sunt cele mai frumoase clipe ale vietii si uneori din cauza stresului cotidian, sau pur si simplu a unei memorii slabe uitam de ele. Uitam ca am fost candva fericiti si ajungem sa uitam cum sa fim fericiti din nou. Avem nevoie de fotografii pentru a citi instructiunile spre fericire.

Intr-o superba melodie de la Ed Sheeran este un vers care spune "the worst things in life come free to us", prea adevarat! E un pic absurd si ironic, dar, din nou, e prea adevarat. Trebuie sa lupti pentru fericire, pentru ca nefericirea vine singura.
Si atunci, FACETI FOTOGRAFII LA FERICIRE!!! Pozati-va dorintele, iubirile, zambetele! Eu mi-am fotografiat pana si bulinele de pe fusta, pentru ca erau dragute. Cine ma cunoaste cu adevarat - nu prea multi oameni - stie ca pe mine ma fac foarteee fericita baloanele de sapun. Sunt perfect innebunita dupa ele! Iar aceasta fusta imi amintea de mine, intr-o zi de duminica petrecuta in Baile Felix, cand am reusit sa consum un tub intreg de baloane de sapun. A fost una din cele mai frumoase zile .
Mai vreau zile ca acelea, mai vreau zile ca aceasta in care am facut aceste fotografii. Mai vreau zile ca acelea din New York, in care ma plimbam zilnic prin Central Park. Mai vreau zile ca acelea cand eram in masina cu Miruna in drum spre Cluj si cantam Lana del Rey. Si cred ca voi mai vrea sa fiu blonda candva.

  

  

 Imi amintesc, ca intr-o zi mi-am propus sa scriu un "bucket list". Am deja o lista de acest gen, destul de definita, la mine-n cap, dar parca totul se materializeaza atunci cand e trecut pe foaie; mai ales ca mie-mi si place la nebunie sa scriu, dovada clara e acest blog. Cred ca intr-o zi chiar voi face aceasta lista, si-o voi afisa aici pe blog, pentru a fi in vazul lumii, si pentru a fi sigura ca nu dispare niciodata. Ceva o data pus pe internet, ramane acolo.

Enjoy my photos ! Enjoy your happiness !

E atat de simplu.

Acum, chiar acum, tremur. Nu stiu daca de frig, sau de suparare, sau de entuziasm. Cand eram mai tanara, am trecut prin niste "chestii" care m-au invatat cat de usor e sa pierzi oameni. Cat de usor se rup relatiile si cum unii oameni cu care obisnuai sa vorbesti zilnic acum nici nu iti mai raspund la telefon. Cred ca dintre orice poti pierde, oamenii sunt cei mai usor de pierdut. Si cred ca o data ce pierzi cu adevarat un om nu il mai poti avea niciodata.
Dupa toate aceste grele lectii care mi le-a dat viata, mi-am spus ca daca voi ajunge vreodata sa mai iubesc pe cineva, prin orice forma de iubire existenta, voi lupta pentru acel "cineva" pana cand nu voi mai avea arme. Si am luptat. Si mi s-au terminat armele. Si apoi viata m-a invatat sa lupt cu bratele. Am dus niste razboaie crancene pentru niste oameni, crezand ca merita, dar de fapt acei oameni nu mai vroiau sa stea langa mine. Si am realizat, destul de repede, dar creierul meu nu dorea sa accepte aceasta lucru, nu putea accepta ca eu vreau ceva si acel altceva nu ma vrea pe mine. Era practic imposibil, imi depasea capacitatea intelectuala. Iar asta a dus mai apoi la lungi nopti de suferinte si plansete, care oricum se sfarseau prost, tot pentru mine.
Atunci am invatat sa fiu desteapta, sa imi vad defectele si sa inteleg ca unii oameni pur si simplu nu vor sa stea langa mine, ca sunt complicata, dificila si vin cu foarte mult bagaj. Urasc sa despachetez!!! La propriu si la figurat, Andreea stie. A fi desteapta a adus cu sine si a invata sa lasi armele jos. Cine ar fi crezut vreodata ca e mai greu sa lasi armele decat sa le iei in spinare? Eu sigur nu. Am trait atat de multe nefericiri, create tot de mine, din cauza asta. M-am plimbat atat de mult pe strazi fara vre-un scop valid, nu stiam niciodata incotro sa o apuc. Uneori parca nici acum inca nu stiu. Dar acum nu mai stiu pentru ca as apuca-o in atatea directii si nu ma pot decide in care. M-am pus pe mine pe primul loc si i-am lasat balta, pe toti cei care asa vroiau sa fie lasati. Nu mai invinovatesc pe nimeni, pentru ca era asa o presiune mare pe sufletu meu, sa arunc mereu cu acuze si cu reprosuri. Acum e bine. Si eu si ei si odata cu noi parca tot universu e mai bine. Cum se spune in filme : "acum mancarea are gust, culorile sunt mai aprinse, pasarile canta mai frumos".
Oricine ai fi tu, care acum citesti asta, care simti ce scriu aici, LASA ARMELE JOS! Pacea si armonia nu se construiesc prin razboi. O data ce intelegi asta, viata ta va fi mai usoara.