joi, 27 noiembrie 2014

Nightcall.



Nu miroase a cafea în casă. E doar aceaşi atmosferă monotonă care se instaurase înainte să adorm.
Şi chiar după ce am adormit...
[SUNA TELEFONUL]
- Dormi? spusese o voce atât de familiară 
- Evident, da! De ce mă suni? eram total nedumerită şi rătăcită printre gânduri
Vi s-a întâmplat vreodată să nu gândiţi nimic şi apoi, doar după o secundă, miliarde de gânduri să vă năpustească?
- M-am tot gândit... Haide să citim o carte.
- Eu deja citesc, multe cărţi. 
- Nu, nu înţelegi. 
Cred că la un oarecare nivel nici măcar nu vroiam să înţeleg.
- Haide să citim o carte împreună! Adică luăm aceaşi carte, eu subliniez în ea părţile care îmi plac şi apoi tu faci acelaşi lucru şi în cele din urmă, facem schimb de cărţi.
- Adică de aceaşi carte? nu înţelegeam sensul acestui "troc"
- Exact! Schimbam între noi aceaşi carte. Aşa... ca sa ne comparăm. 
- Eu nu mă compar cu tine. Ai uitat că ăsta e motivul pentru care nu mai vorbim?
A râs. Mult. Şi apoi mi-a trântit un "dar acum vorbim", continuat de: 
- Oricum, idea e că vom schimba nişte replici prin intermediul altcuiva, al unui terţ, al unui autor total străin noua. Pentru că, ştii şi tu, că ai vrea să îmi spui multe.
- De fapt n-aş vrea. i-am răspuns semi-dezgustată de aroganţa lui
- Atunci nu accepta înţelegerea.
Dar am acceptat-o oricum. Pentru că probabil avea dreptate, probabil chiar aveam multe să-i spun doar că nu vroiam să o recunosc. Mi-am ţinut ochii închişi pe parcursul întregii conversaţii, fără ca măcar să simt vreo clipă nevoia să îi deschid. Pentru că îl simţeam atât de aproape încât poate ar fi fost o dezamăgire totală să deschid ochii şi să conştientizez că nu e acolo. 
- Şi ce carte trebuie să citim? "Cartea Junglei"? l-am întrebat ironic, dar foarte potrivit contextului (ştia el de ce)
- Nu. Încă nu m-am decis. De fapt, nici măcar nu vreau să mă decid. Voi intra mâine într-o librărie, mă voi plimba printre rafturi şi prima carte pe care voi puna mâna aia va fi aleasa.
- Bine. Asigura-te doar să fie într-o limbă pe care să o cunoaştem amândoi. îmi continuam ironiile
- Stai liniştită! Bun, poţi dormi la loc atunci. Îţi voi trimite mâine un mesaj cu titlul cărţii, că tot îţi plac atât de tare mesajele.
- Pa! şi i-am închis.
Am deschis ochii. Era camera goală şi caldă, venea o lumină difuză din living. Am oftat adânc şi m-am ridicat să beau apă. Stăteam cu picioarele goale pe gresie, îmi era frig, dar am mai stat o vreme. Priveam în gol pe geam, era o ceaţă foarte deasă afară şi toată natura îngheţată. Aveam sute de cuvinte care mi se învărteau în jurul capului. Erau atât de prezente şi reale încât dacă mă întindeam parcă le puteam atinge. M-am enervat eu pe mine şi m-am dus înapoi n pat, fără ca măcar să beau apă.
Acum m-am trezit. Nu ştiu ce carte trebuie să citesc şi nu miroase a cafea în casă. 



luni, 17 noiembrie 2014

Ne-am luat tara inapoi!

Ne-am luat tara inapoi

In 2009 m-am culcat cu un presedinte si m-am trezit cu altul. Noaptea trecuta am stat treaza pana la 4 urmarind toate canalele tv de stiri doar pentru a fi sigura ca nu voi trai aceasi drama. Desi, hai s-o zicem pe aia dreapta, era clar de la ora 21 ca nici nu se pune problema.

Vreau sa cred ca aceasta e victoria noastra! A tinerilor din Romania, care au crezut in puterea vocii si a votului lor.
Noi l-am facut pe Klaus Iohannis presedinte!
Am iesit in strada, am scandat, am urlat, ne-am mobilizat si am iesit la vot! Repet, AM IESIT LA VOT!
Bravo noua! Am facut istorie! Suntem eroi!
Si cu MANDRIE spun, am votat bine dragilor! Pentru ca acest om, Klaus Iohannis, in momentul in care a fost declarat presedinte, a stiut cui sa multumeasca. Astfel, va multumim domnul Iohannis ca ne-ati multumit! Va multumim ca ne-ati oferit noua, generatiei Facebook, meritul dumneavoastra.

Am trait multe in ultimele 2 saptamani. Nu eu, noi. Am fost numiti "derbedei" si "analfabeti" de doamna Lia Olguta, niste "lenesi" de domnul Victor Ponta, niste "oameni care de fapt nu vor sa voteze ci doar sa faca scandal" de doamna Gabriela Firea. Eu, familia mea si prietenii mei, avem studii superioare, am citit carti si am calatorit in tari, cu adevarat, civilizate. De aceea m-au jignit enorm cuvintele celor mai sus mentionati. Nu vreau deloc sa reamintesc cuvintele stimabililor jurnalisti de la Antena 3, a caror pregatire profesionala am admirat-o de-a lungul a catorva ani, mi-a trecut. Am fost acuzati ca am votat o emotie. Si ce daca? A fost o emotie buna! Care a fost prezenta in inimile a milioane de romani. Deci da, mi-o asum, am votat o emotie!
Mai oameni buni, ne-am mobilizat cum nimeni nu credea ca o vom face. Am revolutionat un sistem! Am facut, cu adevarat, o schimbare! Nimeni nu a crezut in noi. Cati dintre voi nu v-ati certat cu parintii si bunicii pentru ca stateati cu telefoanele/tabletele in mana la cina? Mai apoi, cati dintre voi nu ati incercat sa ii convingeti sa voteze ca voi? Cativa am reusit, altii nu. Cativa am postat pe Facebook "gata! Bunica e cu noi". Si bunica mea a votat ca mine. Sincer, nu stiu cat de impacata e cu ea, dar pentru mine si viitorul meu a votat ca mine si o iubesc si mai mult pentru asta.

Acum, dupa ce candidatul nostru a iesit presedinte, haideti sa ii multumim lui Victor Ponta ca ne-a unit (impotriva lui) si ca ne-a facut mandri ca suntem romani. Din cauza, sau datorita (cum preferati), lui ne-am mobilizat, am luat atitudine si am invins. SUNT MANDRA CA SUNT ROMANCA!

Felicitari Romania! Felicitari, mai ales, tuturor romanilor din diaspora! Felicitari Klaus Iohannis! Am fost eroi! Ne-am luat tara inapoi!