Ne aflăm într-o eră în care a avea o relaţie e atât de complicat. Adică, la naiba, sunt atâtea jocuri la care trebuie să fi cel mai bun: jocul cu minciuna, cu şoarecele şi pisica, jocul cu autocontrolul, jocul cu nu îi arăt sentimentele deşi mor de dorul lui/ei. Ce e cel mai aiurea, după părerea mea, e că trebuie să menţii o legătură permanentă cu mai mulţi parteneri/partenere, tocmai pentru a păstra atenţia aceluia/aceleia pe care o vrei. Serios, cât de handicapat e asta? Dacă vrei un om, acel singur om, de ce mama dracului (scuzaţi excesul de furie) trebuie să îţi umble toate părţile corpului între 10 alte corpuri?
În secolul 21 trebuie să ştii să ignori apeluri telefonice, deşi singurul lucru pe care vrei să-l faci e să raspunzi. În esenţă, dacă placi cu adevărat pe cineva trebuie să laşi baltă tot ce îţi vine în mod natural să faci doar pentru a fi cel mai bun la acest joc, la acest handicapat joc.
Trebuie să te prefaci atât de tare că nu îţi pasă! Eu nu pot aşa, eu nu sunt aşa. Pentru mine schimbă totul această atitudine de nepăsare, în cele din urmă, chiar nu-mi mai pasă.
Oare de ce sunt oamenii atât de complicaţi? De ce nu poate fi simplu şi o relaţie să înceapă cu un "Hai să luam prânzul împreună!" ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu