Fara vreo tenta de vulgaritate, dar stand in vana si ascultand jazz mi-am amintit ca mai am si acest colt cibernetic unde obisnuiam sa mai trantesc una alta.
Probabil nu scriu destul de mult, sau destul de frumos, dar scriu din suflet. Ma rog, ce-o mai fi ramas din el.
Exista un sentiment de libertate de care ma bucur in majoritatea serilor de vineri cand ies de la birou. Un sentiment care seamana un pic cu o zi cu soare pierduta conducand cu geamurile jos. Iubesc acest sentiment si am ajuns sa cred ca nu il apreciez destul. Nu stau destul timp sa il savurez, nu il ingrijesc destul in mintea si inima mea. E prea ... efemer, as putea spune. Vine dintr-o data si pana sa apuci sa-ti dai seama ca e, iti amintesti ca n-ai trimis un raport, ca n-ai spalat masina sau ca maine chiar daca e sambata tot ai de sters geamuri.
O doamne pe care am admirat-o din multe pucte de vedere, nu toate, dar multe, obisnuia sa isi ghideze viata dupa motto-ul "carpe diem" (traieste clipa). Iubeam asta la ea! Statea si devoram fiecare particica a acestiu fapt. Pana cand am vazut greselile pe care le-a facut in viata, deciziile proaste pe care le-a luat din cauza acestui motto. Poate erau "gresite" si "proaste" doar in capul meu, la urma urmei acestia sunt niste termeni foarte relativi. Oricum, din cauza acestei perceptii ale mele, atunci cand a venit vremea sa aleg si eu un motto dupa care sa ma ghidez, nu a fost acesta.
Nu a fost, independent de cat de mult imi placea si cat de tare o admiram pe acesta doamna. Am ales mai degraba sa fiu putin mai calculata, sa gandesc cu 5 pasi in fata. Stiu mereu ce are sa imi spuna persoana din fata mea, nu sunt surprinsa de nimic. Si daca cumva vrea cineva sa imi faca vreo surprinza ajjng sa urasc fiecare "moment" din acea surpriza. Si din acea persoana.
Bine bine. Toate astea m-au facut mai sigura pe mine, mai independenta, mai "in control", mai singura, mai trista, mai buna la serviciu, mai atenta la cei din jur, mai dezamagita, mai putin dezamagita ... Dar toate astea mi-au facut toate sentimentele de bine mai efemere.
Si atunci ajung sa ma intreb... Oare chiar e mai bine sa nu iau decizii gresite in detrimentul "trairii clipei"? Oare chiar se merita sa stiu mereu ce urmeaza sa se intample in deprimentul a "ma lasa purtata de val"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu